Antoneta Ioniță (PNL): Caravane medicale gratuite pentru locuitorii din zonele defavorizate
Deputatul PNL Antoneta Ioniță precizează că “locuitorii din comunitățile izolate sau care nu au medic de familie vor beneficia de servicii medicale oferite de medici specialiști, în urma deciziei luate ieri în Camera Deputaților, de modificare a Legii privind reforma în domeniul sănătății”.
Antoneta Ioniță precizează, în comunicatul de presă transmis Cronica Zilei , că “noile prevederi permit organizarea de caravane medicale gratuite, în cadrul cărora echipe medicale multidisciplinare, formate din 15-30 de specialiști, vor acorda consultații, pe parcursul a una sau două zile și vor evalua starea de sănătate a populației, în special din zonele rurale cu acces limitat la servicii de sănătate”.
Acces la sistemul medical
Deputatul mai subliniază acest gen de caravane au rolul de a asigura acces la sistemul medical pentru pacienții din zonele defavorizate. “Caravanele medicale se vor putea desfășura după notificarea direcțiilor județene de sănătate publică, iar consultații de medicină internă, cardiologie, neurologie, oftalmologie, ginecologie, pediatrie, dermatologie și alte specializări ar urma să fie acordate în clădiri din zonă, care dețin autorizație sanitară de funcționare, sau în corturi special amenajate. La finalul consultațiilor, pacienții vor primi scrisori medicale cu diagnostic și recomandări terapeutice. În acest moment, în România există peste 500 de localități care nu au nici măcar medic de familie, nicidecum acces la serviciile medicale de specialitate. În calitate de inițiator al acestui demers legislativ, dar și ca medic de familie, știu că vârsta, distanța, resursele materiale precare sunt tot atâția factori pentru care, în satele românești, există oameni care nu au ajung la un consult de specialitate și care, prea adesea, nu își pot procura nici măcar o banală pereche de ochelari. Organizarea caravanelor medicale este o necesitate și o șansă pentru pacienții din toate regiunile țării, și în special pentru cei din zonele defavorizate sau cu acces anevoios la servicii medicale, iar primul efect scontat va fi creșterea calității vieții și a speranței de viață, pentru pacienții de toate vârstele”, a explicat Ioniță, care este și membru al Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaților.
Citește Cronica Zilei cu încredere