Antoneta Ioniță (PNL): Mărirea salariilor specialiștilor din laboratoare, o reparație morală pentru eroii nevăzuți ai acestor zile

Camera Deputaților a adoptat astăzi, în calitate de for decizional, o inițiativă legislativă prin care se măresc salariile specialiștilor din sistemul de sănătate. “Biologii, biochimiștii, chimiștii și fizicienii, întreg personalul de specialitate din compartimentele paraclinice medico-sanitare vor avea salariile mărite, reașezate conform grilelor, după ce deputații au decis modificarea Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. De același tratament beneficiază și farmaciștii și psihologii care lucrează în sistemul public de stat, ale căror venituri nu erau conforme cu Legea salarizării unice. Măsurile urmează să intre în vigoare odată cu rectificarea bugetară”, anunță deputatul PNL Antoneta Ioniță într-un comunicat remis Cronica Zilei.

Reparație morală

Antoneta Ioniță a declarat că prin această lege s-a făcut o reparație morală. “Este o reparație morală care se face biochimiștilor, biologilor, chimiștilor, fizicienilor, care în forma inițială a legii au fost omiși de la o plată conformă cu studiile, veniturile și responsabilitatea lor. Așa s-a ajuns ca un asistent medical de laborator să aibă un salariu mai mare decât al unui biolog, biochimist, chimist sau fizician care coordonează activitatea laboratorului. O reparație este și pentru farmaciștii din sistemul public, o recunoaștere a importanței muncii lor. Biologii, chimiștii, biochimiștii sunt eroi nevăzuți ai acestor zile, în care bătălia cu coronavirusul este una fără precedent în istoria modernă. Ei sunt cei care prelucrează testele și dau verdictele; de munca, de atenția și de implicarea lor depinde fiecare caz în parte. De aceea, consider că nu este loc de nuanțe sau implicații politice și că reașezarea veniturilor acestor categorii de personal este un gest obligatoriu și responsabil”, a mai spus Antoneta Ioniță, care este și membru al Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaților.

Citește Cronica Zilei cu încredere.