Ciolacu (PSD): Dărâmarea Guvernului PNL, la câteva voturi distanță

Marcel Ciolacu, președintele PSD, susține că “matematic 6-7 voturi lipsesc”  pentru ca moțiunea să treacă și să pice Guvrenul Orban. El a precizat că PSD și UDMR vor depune moțiunea în urma angajării  răspunderii Guvernului pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

„În primul rând, am justificat de ce depunem această moţiune, de ce strângem semnături atât de la PSD, cât şi de la UDMR. Se încalcă o linie roşie a democraţiei şi acest lucru nu este permis nimănui, indiferent de jocurile politice şi de socotelile politice pe cine avantajează aceste legi. Aceste legi trebuie să fie predictibile, trebuie discutate conform deciziei CCR şi recomandărilor Comisiei de le Veneţia, cu 6 luni sau un an de zile înainte. În acest moment, depunem moţiunea, părerea noastră, chiar dacă matematic nu avem numărul de voturi, este că va trece această moţiune şi, după ce vom depăşi această etapă, vom veni şi cu propunerile ulterioare. Am luat act de punctul de vedere al preşedintelui României. Ştim foarte clar că preşedintele României desemnează prim-ministrul şi am luat act că preşedintele României doreşte în continuare să fie un Guvern al PNL”, a  mai explicat Marcel Ciolacu la Camera Deputaților.

Legat de o posibilă propunere de premier din partea Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu a răspuns evaziv: „Am specificat că această moţiune este punctuală, nu este un acord politic între PSD şi UDMR pentru crearea unei viitoare majorităţi, au acelaşi sentiment ca şi noi că se încearcă o forţare a legii în ultimul moment. Nu excludem niciun fel de discuţii”.

Parlamentul se va reuni pe 29 ianuarie, în şedinţă comună, pentru angajarea răspunderii Guvernului pentru proiectul privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin, au hotărât, luni, Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor și Senatului.

Citește cronicazilei.ro cu încredere