Fădor (PNL): Autoritățile locale pot cere suplimentarea sumelor pentru finalizarea investițiilor demarate prin programul PNDL 1; contractele se prelungesc cu până 2 ani
Deputatul PNL Angelica Fădor anunță o veste bună pentru primari. Programul PNDL 1 se prelugește și se pot cere bani suplimentari pentru proiectele începute. “Autoritățile locale care nu au reușit să finalizeze obiectivele de investiții prin programul PNDL (etapa 1) vor putea beneficia, în urma unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului, de prelungirea contractelor cu până la 2 ani și de suplimentarea sumelor pentru investițiile demarate. Primarii pot depune solicitările de suplimentare a sumelor în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a OUG. Actul normativ mai prevede și posibilitatea ca beneficiarii să plătească, din bugetul propriu, lucrările și, ulterior, în limita bugetului alocat, Ministerul Dezvoltării să deconteze aceste cheltuieli. Pot beneficia de prelungirea contractelor autoritățile care s-au înscris în programul PNDL etapa 1 (perioadele 2015-2020 și 2016-2021), iar cererile trebuie să cuprindă o notă justificativă cu privire la motivele demersului făcut”, scrie Angelica Fădor în comunicatul transmis Cronica Zilei.
Solicitările primarilor, rezolvate
Deputatul mai spune că anul acest a purtat discuții cu reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării cu privire la programul PNDL. “Mulți primari mi-au semnalat pe parcursul acestui an că sunt în pericol să nu-și poată finaliza proiectele locale demarate prin PNDL și atât de necesare comunităților pe care le administrează. Ca urmare, în calitate de deputat de Suceava, am avut, în mai multe rânduri, discuții cu reprezentanții Ministerului Dezvoltării cu privire la găsirea unor soluții de deblocare a acestor programe de dezvoltare locală. Mă bucur că ieri Guvernul a luat această decizie atât de necesară primăriilor care au deja în derulare obiective importante. Comunitățile locale au nevoie să fie sprijinite constant de către Guvern pentru a putea finaliza proiectele demarate și a deschide alte obiective de investiții. Dacă nu ar fi fost acordată această perioadă de grație, primăriile ar fi trebuit să returneze banii primiți de la Guvern, fapt care ar fi condus la intrarea mai multor autorități locale în faliment, iar lucrările începute ar fi rămas neterminate și s-ar fi degradat”, a precizat deputatul Angelica Fădor.
Citește Cronica Zilei cu încredere