Fădor (PNL): Guvernul va sprijini financiar industria HoReCa
Guvernul PNL va sprijini repornirea industriei din zona ospitalității, susține într-un comunicat de presă deputatul PNL Angelica Fădor. Deputatul mai arată că “până la redeschiderea restaurantelor, barurilor, hotelurilor, pensiunilor, Executivul va pune la punct un set de reguli, astfel încât oamenii să se simtă în siguranță atunci când vor fi ridicate restricțiile și vor putea merge în vacanță”. “În acest sens, operatorii economici, din zona HoReCa, vor fi susținuți financiar pentru a putea suporta cheltuielile pentru aplicarea acestor norme privitoare la distanțarea fizică, ce vizează siguranța clienților, mai subliniază Angelica Fădor.
Fonduri pentru IMM-uri
“Mai mult, din suma de 1 miliard de euro destinată IMM-urilor, o parte va fi alocată industriei turismului. Ea va fi folosită pentru un pachet de măsuri financiare, precum granturi în funcție de cifra de afaceri, pentru ca operatorii să-și poată susțină investițiile și cheltuielile curente, cum ar fi plata utilităților. Aceste măsuri de sprijin pentru HoReCa au fost deja dublate de o nouă decizie a Executivului. Astfel, firmele ale căror încasări au scăzut în luna aprilie 2020 vor putea solicita certificatele de situație de urgență și în luna mai. În privința agențiilor de turism și a unităților de cazare, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri a lansat o aplicație- pe platforma https://csu.prevenire.gov.ro/ – prin care se centralizează cheltuielile făcute de operatori, pentru ca, ulterior, Guvernul să găsească soluții pentru a oferi ajutor acestor companii. În completare, în urma acestei evidențe, la nivelul autorităților se analizează varianta emiterii unor vouchere de consum pentru servicii care să vină în sprijinul agențiilor de turism și clienților lor”, mai scrie Fădor, care este și președinte al Comisiei pentru Administrație din Camera Deputaților.
Întâlnire cu reprezentanții HoReCa
Angelica Fădor a mai spus că a avut o serie de întâlniri cu reprezentanții HoReCa din Suceava. “În calitate de parlamentar de Suceava, am avut o serie de întâlniri cu reprezentanții HoReCa din Vatra Dornei care mi-au transmis propunerile lor de relansare și susținere economică. Propunerile au fost deja comunicate Guvernului, iar o parte din ele au fost incluse în variantele de lucru privitoare la sprijinirea industriei ospitalității. Sunt convinsă că în următoarea perioadă, cu sprijinul Guvernului PNL, industria HoReCa își va reveni, iar sutele de mii de români care lucrează în această zonă își vor păstra locurile de muncă”, a conchis deputatul.
Citește cu încredere Cronica Zilei