Începe BINAR, o expoziție cu proiecte de AR, VR și instalații digitale

În perioada 21-24 noiembrie are loc prima ediție BINAR, un proiect care dezvăluie modul în care tehnologiile digitale și industriile creative interacționează, oferind posibilitatea vizitatorilor să exploreze conținut cultural creativ într-un context nou și dintr-o perspectivă imersivă. Proiectul constă într-o expoziție ce reuneşte peste 40 de proiecte de realitate virtuală (VR), realitate augmentată (AR) şi instalaţii digitale.

BINAR 2019 cuprinde o serie de proiecte, din sfere diverse de interes, realizate atât de studiouri de profil internaționale, cât și de sectorul digital local. Fie că este vorba despre pătrunderea în universul creativ al unor artişti grafici, experimentarea unor călătorii virtuale sau descoperirea unor metode inovatoare de învăţare şi redefinirea cinematografiei prin tehnica 360º, expoziţia propune experienţe interactive pentru toate gusturile.

BINAR aduce în fața publicului proiecte new media prezentate anterior la nivel internațional, în cadrul unor evenimente și festivaluri de anvergură precum Sundance Film Festival, Ars Electronica, Athens Digital Arts Festival etc., dar și expuse în spații culturale de renume, precum Centrul Pompidou din Paris.

Demers de mapare și promovare a scenei new media din România

Instalații interactive, artă algoritmică, realitate virtuală, realitate augmentată, proiecții 3D și video-mapping, unite într-un concept expozițional semnat The Institute în colaborare cu Dilmana Yordanova (KOTKI visuals).

BINAR este un demers de mapare și promovare a scenei new media din România – artiști, designeri și promotori ai artelor digitale – și își propune să ofere publicului, într-un eveniment anual, un showcase al inițiativelor locale.

Expoziția BINAR va avea loc în clădirea monument istoric a fostului restaurant Cina din Piața George Enescu, în Cartierul Creativ, București. Evenimentul de deschidere are loc joi, 21 noiembrie, de la 19.00.

Proiectul este realizat de Fundația The Institute în parteneriat cu Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural Expo Arte, iar accesul la expoziție este gratuit.

BINAR 2019 face parte din programul Bucharest Artworlds at The Wrong Biennale #4. Mai multe detalii și programul complet sunt disponibile pe evenimentul de pe Facebook.