Ioniță (PNL): S-au extins categoriile de personal implicate în bătălia COVID – 19 care primesc stimulentul de 2.500 de lei

Deputatul PNL Antoneta Ioniță anunță că toate categoriile de personal implicate în lupta cu pandemia COVID-19 vor fi recompensate cu un stimulent de risc de 2.500 de lei, care va fi suportat din fonduri europene.

“De stimulent vor beneficia, alături de personalul medico-sanitar din spitale, și medicii de familie, asistentele din cabinete acestora și personalul paramedical implicați direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea, tratamentul și monitorizarea pacienților infectați cu COVID-19, în perioada stării de urgență. Legea aprobată vine cu o reparație față de personalul din sfera asistenței sociale, indiferent dacă furnizorul de servicii este privat sau public: vor primi 2.500 de lei lunar cei care sunt direct implicați în îngrijirea persoanelor în vârstă, a copiilor, a persoanelor cu dizabilităţi și a altor grupuri vulnerabile.  Vor fi recompensați cei care au îngrijit și au monitorizat pacienții diagnosticați pozitiv și aflați în carantină și personalul din cadrul direcţiilor de sănătate publică implicat în activităţi de recoltare pentru testare SARS-CoV-2, tratamentul persoanelor cu risc de infectare, cei care desfăşoară activităţi de inspecţie sanitară, în spaţiile în care a existat cel puţin un caz de coronavirus. Personalul din reţeaua de medicină legală, din laboratoarele de analize medicale, ambulatoriile de specialitate, farmaciile comunitare, cabinetele stomatologice, medicii și asistenții medicali din unitățile școlare care și-au desfășurat activitatea prin furnizarea unor servicii de monitorizare a celor aflați în carantină vor primi bonusul de 2.500 de lei. Banii sunt asigurați din fonduri europene aferente Programului Operaţional „Capital uman” și se acordă pentru toată perioada stării de urgență”, mai spune Antoneta Ioniță în comunicatul de presă remis Cronica Zilei.

De asemenea, Ioniță mai subliniază că banii cheltuiți cu echipamente medicale, dispozitive, echipamente de protecție, achiziționate de spitale în perioada stării de urgență și până la finalizarea stării de alertă vor fi suportate tot din fonduri europene, prin Programul ”Infrastructură Mare”, cu condiția ca sumele cheltuite să fie făcute publice pe site-ul spitalului, pentru transparentizarea achizițiilor. “Tot din fonduri europene se vor deconta salariile, transportul și echipamentele de protecţie medicală, personalului din domeniul asistenţei sociale şi comunitare implicat în sprijinirea persoanelor în vârstă aflate în izolare la domiciliu sau cu restricţii de deplasare, a persoanelor cu dizabilităţi şi a familiilor care au în îngrijire persoane cu dizabilităţi, pe perioada de epidemie cu COVID-19, şi a altor grupuri vulnerabile”, mai precizează deputatul, membru al Comisiei pentru Sănătate al Camerei Deputaților.