Iuliu Stocklosa, noul Mare Prior al templierilor români
Iuliu Stocklosa a devenit sâmbătă noul Mare Prior al templierilor din România, se arată într-un comunicat de presă remis Cronica Zilei.
„Sâmbătă, 2 septembrie 2023 A.D (905 A.T.), a avut loc în București, la Catedrala Bisericii Evanghelice C.A. a comunității de limbă germană, Capitulul Internațional al Ordinului Suprem Militar din Ierusalim (OSMTH), cea mai reprezentativă organizație templieră din lume. Templierii- sub îndrumarea Marelui Capelan General al OSMTH, Monseniorul Gino di Ciocco, Protonotar Apostolic al Vaticanului și a Marelui Capelan al Marelui Priorat General Magistral al României dr. Daniel Zikeli, episcop vicar al Bisericii Evanghelice C.A.- i-au adus un omagiu lui Gerard Edmond Louis Willery, Mare Maestru al Ordinului în perioada 2018-2023. Eminența Sa a plecat în Împărăția Cerurilor în data de 29 iunie 2023. În cadrul ceremonialului din Biserică, la care au participat templieri din 21 de Priorate, a fost învestit de către Eminența Sa Walter Groenewegen, Marele Maestru ad interim al OSMTH, noul Mare Prior General Magistral al României în persoana Excelenței Sale, Cavaler Mare Cruce Iuliu Stocklosa. De asemenea, Marele Priorat General al Franței are un nou Mare Prior în persoana nobilului Cavaler Mare Cruce Patrick Jouron, tot în urma Capitulului Internațional de la București. Totodată, noul Mare Prior al României a învestit postulanții prezenți în biserică cu gradul de Cavaler. Ulterior Ceremoniei a avut loc ședința Marelui Magisterium, întrunire care a pregătit procedura de alegere a celui de-al 53-lea Mare Maestru. Scrutinul va avea loc, conform Regulamentului OSMTH, anul acesta la sfârșitul lunii octombrie”, se precizează în comunicatul de presă.
Dan Vasiliu devine Mare Prior emerit
În urma învestirii noului Mare Prior al templierilor români, Marele Maestru a luat decizia de a-i oferi lui Dan Vasiliu titlul de Mare Prior General Magistral Emerit al României. „Marele Priorat General Magistral al României a fost condus timp de 20 de ani de Excelența Sa, Dan Vasiliu, Mareșal al OSMTH și Comandor al Cetății Ierusalimului. Excelența Sa a hotărât ca momentul Capitulului Internațional de la București să reprezinte o nouă etapă pentru evoluția templarismului în România. În aceste două decenii, Marele Priorat al României a devenit unul dintre cele mai apreciate Priorate ale OSMTH, iar pentru meritele sale Dan Vasiliu a primit, din partea Marelui Maestru ad interim, cu ocazia Capitulului Internațional de la București, titlul de Mare Prior General Magistral Emerit al României. Dan Vasiliu este unul din cei patru cavaleri români care au pus bazele Ordinului în România. În perioada 2003-2004, Dan Vasiliu a ocupat funcția de Mare Cancelar al Ballivatului României. În iulie 2004 a primit numirea de Mare Prior al României din partea Alteței Sale Eminentissim Mare Maestru și Principe Regent al OSMTH Dom Fernando Pinto Perreira de Sousa Fontes. OSMTH este un Ordin eminamente creştin, unic moştenitor şi continuator legitim al spiritului şi al tradiţiilor Ordinului Templier medieval. Membrii Ordinului sunt practicanţi ai confesiunilor creştine – catolice, ortodoxe şi protestante – şi promovează, prin propriul exemplu, principiile cavalereşti şi virtuţile creştine. Ei se dedică apărării Bisericii şi răspândirii învăţăturilor Domnului IIsus Hristos”, se mai subliniază în comunicatul de presă.