Luptă strânsă. Moțiunea de cenzură, la mustață

Partidele care au anunțat că vor vota pentru moțiunea de cenzură, PSD, ALDE, ProRomânia și PPUSL au împreună, în acest moment, 234 de voturi, cu un vot peste numărul minim necesar pentru a fi adoptată. La acestea se mai adaugă încă câteva voturi venite din partea grupului parlamentar al minorităților naționale. Cu toate acestea, negocierile din Parlament se vor duce până în ultima clipă. În acest moment, PNL USR și PMP au anunțat că nu susțin moțiunea împotriva Guvernului Orban. UDMR nu are o poziție clară, însă surse parlamentare afirmă că Guvernul nu va fi demis pentru că UDMR nu va vota moțiunea și pentru că o parte din parlamentarii ProRomânia nu sunt de acord cu demiterea Guvernului.
PNL, USR, PMP boicotează votul
Cele trei partide au anunțat că nu vor participa la vot. Ultimul partid, dintre cele trei, care a făcut anunțul este PNL. “Grupul deputaților PNL nu participa la votul asupra moțiunii de cenzură, pe care PSD a transformat-o într-un ghem de minciuni. Moțiunea PSD ar fi trebuie să se intituleze: PSD vrea să dea foc României, în plină pandemie! Având în vedere faptul că România este în lupta cu pandemia și că suntem cu doar câteva săptămâni înainte de alegerile locale și parlamentare, gestul PSD nu este doar neconstituțional, ci și unul profund iresponsabil. După ce au lăsat România cu depozitele goale de medicamente, cu stocuri ZERO, PSD a dus in permanenta o lupta pentru sabotarea guvernului. S-au plâns ca măsurile luate de guvern sunt prea dure, au cerut relaxare peste relaxare și rezultatul este ca am ajuns la o medie de peste 1200 de cazuri pe zi. Au lăsat guvernul fără posibilitatea unor acțiuni legale și astfel, numărul cazurilor grave de pe secțiile ATI a explodat. Lupta de gherila a PSD s-a mutat apoi pe plan economic, solicitând măriri de pensii și salarii, de parcă România nu ar fi trebuit sa aloce sumele necesare luptei anti-COVID-19”, a precizat Florin Roman, liderul deputaților PNL, într-un comunicat de presă.
Votul în Parlament are loc mâine.
Citește cu încredere Cronica Zilei