Ministerul Economiei: România și SUA parafează un acord privind  Reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă și cooperarea în domeniul nuclear

România și Statele Unite ale Americii au parafat un acord interguvernamental extins care permite cooperarea în ceea ce privește domenii de importanță pentru România, cum ar fi proiectul Unităților 3 și 4 ale Centralei Nuclearo-electrice de la Cernavodă, retehnologizarea Unității 1, precum și cooperare pe diverse paliere în domeniul nuclear civil din România, anunță Ministerul Economiei  într-un comunicat de presă.

“România face astăzi un pas uriaș înainte în dezvoltarea parteneriatului strategic pe care îl are cu Statele Unite ale Americii, în ceea ce privește componenta energie, respectiv cooperarea în domeniul nuclear civil. Am promis, și am dus la îndeplinire, o misiune strategică: Identificarea de parteneri din state NATO pentru Reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă. Acordul pe care l-am parafat astăzi alături de Secretarul pentru Energie al Statelor Unite ale Americii, Dan Brouillette, ne permite să avem tehnologie și expertiză americană atât pentru Reactoarele 3 și 4, cât și pentru retehnologizarea Unității 1, păstrând tehnologia CANDU 6, în cadrul unui consorțiu mai amplu euro-atlantic, reprezentând țări care fac parte din NATO, și cu sprijin financiar din partea partenerilor implicați. În plus, se creează cadrul unei ample cooperări între România și SUA în domeniul nuclear civil. În același timp, ne dorim ca pe lângă partenerii americani să îi avem parteneri și pe canadieni și francezi. Dovedim astăzi că se pot obține parteneriate serioase, predicitibile, dacă există voință politică și muncă susținută. Pentru SNN acest parteneriat este deosebit de important în dezvoltarea companiei, care se află pe o traictorie ascendentă, mai ales după ce a intrat în indicii FTSE Russell. Felicit SNN pentru munca depusă până acum și-i încurajez să implementeze, cu responsabilitate, pașii următori”, a declarat Virgil Popescu, ministrul Economiei.

Atragere de investiții masive

Un alt pas important pentru România în relația cu SUA, care a fost parafat în cadrul acestei vizite, constă în atragerea de investiții masive în domenii importante din țara noastră.

”Separat de acordul parafat, am reușit să identificăm interesul SUA și pentru o componentă de finanțare de 7 miliarde de dolari pentru dezvoltarea proiectelor din domeniul energetic – inclusiv energie nucleară și gaz natural lichefiat și din domeniul infrastructurii – rutieră, cale ferată, depozite de gaze,  printr-un Memorandum de Înțelegere cu Exim US. De asemenea, la Washington DC, am avut o întâlnire și cu reprezentanții USDFC (The United States International Development Finance Corporation) în vederea posibilității extinderii acestui interes financiar prin implicarea diferitelor instituții de finanțare ale SUA. Vreau să mulțumesc tuturor celor care s-au implicat pentru ca acest acord și memorandumul să devină realitate. Acestea au pornit de la declarația comună a Președinților celor două state partenere, domnul Klaus Iohannis și domnul Donald Trump, din data de 20 august 2019, iar pentru demararea efectivă a acestei cooperări multumim Prim-Ministrului României, domnul Ludovic Orban și Ambasadorului SUA în România, Excelenței Sale Adrian Zuckerman și echipei Secretarului pentru Energie”, a declarat Virgil Popescu, Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.

Detalii despre Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în legatură cu proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă și in sectorul energiei nucleare civile din România:

Faza de parafare reprezintă atingerea unui acord de principiu asupra textului si principalelor elemente ale dezvoltării proiectelor și părților implicate, proiectul de acord urmând a fi transmis Comisiei Europene conform prevederilor Tratatului EURATOM, cooperarea în cadrul acordului fiind subordonată prevederilor naționale, europene și internaționale.

Scopul Acordului Interguvernamental este dezvoltarea programului nuclear civil din România prin asigurarea expertizei tehnice, de reglementare, securitate și siguranță nucleară și, implicit, întărirea securității, diversității, siguranței în exploatare și stabilității energetice și de mediu ale României, obiective asociate și proiectelor de investiții ale SNN, retehnologizarea Unității 1 și extinderea capacitatii CNE Cernavodă.

Acordul acoperă  mai multe arii de cooperare, printre care: Proiectul Unităților 3 și 4, retehnologizarea Unității 1, cooperare în diferite domenii, precum reglementare, schimburi între laboratoare de cercetare și universități, pregătire personal, cercetare și dezvoltare.

Adițional proiectelor actuale, Reactoarele 3 și 4 și Retehnologizarea Unității 1 CNE Cernavodă, Acordul prevede și cooperarea pe termen lung și foarte lung prin posibilitatea dezvoltării reactoarelor modulare mici în România, pe un amplasament care urmează a fi stabilit, în vederea asigurării în viitor a flexibilității și scalabilității tehnologiilor nucleare.

Tehnologia utilizată în dezvoltarea reactoarelor 3 și 4 va fi CANDU 6, similar celei utilizate în prezent la unitățile 1 și 2.

În ceea ce privește componenta de finanțare, SUA își exprimă interesul ferm în utilizarea Exim Bank, US International Development Finance Corporation și alte instituții finanțatoare aplicabile și disponibile din SUA care să sprijine finanțarea globală a proiectelor.

Credit foto- Ministerul Economiei

Citește Cronica Zilei cu încredere