Noile buletine, obligatorii pentru a putea merge în UE

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat că noile cărți de identitate ce vor fi emise vor fi obligatorii pentru românii care doresc să călătorească în Uniunea Europeană.  Altfel spus, începând cu 3 august 2021, cetăţeanul român va putea călători în UE, fără pașaport, doar în baza noilor buletine de identitate emise sau în baza unui cărți de identitate emise până la data de 2 august 2021.

„România este obligată să emită documente documente electronice de identitate, începând din luna august a anului viitor. Există un regulament european, publicat în luna iulie 2019, la care trebuie să aliniem şi legislaţia noastra naţională. Asta înseamnă că trebuie să parcurgem rapid toate procedurile legislative şi tehnice. Cartea electronică de identitate va simplifica modul în care cetăţenii români vor putea circula în afara României, în spaţiul Uniunii Europene ”, a mai spus Marcel Vela într-o conferință de presă.

„Cărţile electronice de identitate vor simplifica mult relaţia cetăţenilor români, atât cu autorităţile naţionale, cât şi cu cele din alte state. Prin intermediul cărţii electronice de identitate, cetăţenii vor putea să interacţioneze cu autorităţile administraţiei publice, putând solicita prestarea de servicii, indiferent, de locul unde se află”, a mai subliniat Marcel  Vela.

De asemenea, buletinului electronic de identitate îi va fi încorporat și cardul de sănătate.

Sursa foto- Facebook, Marcel Vela

Citește cu încredere cronicazilei.ro