Orban nu mai poate fi premier. Variante: Turcan, Aurescu, Ciucă

Deja în mediul politic circulă variante posibile în vederea desemnării unui nou premier, după ce Curtea Constiuțională a decis că Ludovic Orban nu mai poate ocupa momentan scaunul de la Palatul Victoria, desemnarea lui fiind neconstituțională.  Decizia nu interzice o nouă desemnare a lui Orban dacă îndeplinește condițiile cerute de CCR, însă o nouă nominalizare a liderului PNL este, având în vedere lipsa de susținere din Parlament, aproape imposibilă. Raluca Turcan, actualul vicepremier, Bogdan Aurescu, ministrul de Externe și Nicolae Ciucă sunt numele vechiculate. Dintre aceștia, Ciucă are șanse minime.

Ce scrie în decizia Curții:

“În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a decis:

  1. A admis cererile formulate de președintele Camerei Deputaților și de președintele Senatului și a constatat existența unui conflict juridic de natură constituţională între Președintele României și Parlamentul României, în legătură cu desemnarea de către Președintele României a candidatului Ludovic Orban la funcția de prim-ministru, prin Decretul nr. 82/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.88 din 6 februarie 2020.
  2. În realizarea atribuției prevăzute de art.103 alin.(1) din Constituție, Președintele României va proceda la o nouă desemnare a candidatului pentru funcția de prim-ministru.

Curtea a constatat, în esență, în acord cu Decizia CCR nr.80/2014, că desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru trebuie să aibă ca scop asigurarea coagulării unei majorități parlamentare în vederea formării unui nou Guvern.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică, potrivit art.36 din Legea nr.47/1992, Preşedintelui României, președintelui Camerei Deputaţilor şi președintelui Senatului”.

Citește cu încredere Cronica Zilei