Premieră. Revista Tribuna a adus în România expoziția de grafică a artistului Bruno Maria Bradt
În data de 16 decembrie 2020 a fost deschisă la Cluj-Napoca, în sălile Palatului Bánffy, edificiu care găzduiește Muzeul de artă al orașului, expoziția intitulată: Bruno Maria Bradt – Homo sum, organizată de Revista de cultură Tribuna, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, scrie stiripesurse.ro.
Precedată de un elegant album, care cuprinde și lucrările expuse, apărut în cursul anului 2020 la Editura Tribuna, precum și de un interviu cu artistul, publicat în paginile Tribunei și realizat de redactorul Tribunei Ani Bradea, expoziția este o premieră în România, Bruno Maria Bradt fiind pentru prima dată prezent pe simeze în țara sa natală. Este al doilea eveniment de acest fel din 2020, cuprins de managerul Mircea Arman, redator șef al Tribunei, în programul său anual, după ce, în prima parte a anului, a adus la Cluj-Napoca expoziția celui mai important pictor trompe l’oiel contemporan, Michael Lassel.
Născut în România
Născut în România, unde și-a început studiile de artă, continuându-le apoi în Germania, țara în care a emigrat în urmă cu treizeci și șase de ani pe motiv de reîntregire a familiei, Bruno Bradt are un permanent și nediminuat sentiment de recunoștință pentru dascălii săi români, cărora, spune el, le datorează întreaga sa opera artistică, dar și pentru locurile natale și cultura română în general. Dovadă stau portretul unui profesor din liceu, parte a expoziției de la Cluj, precum și versurile din Luceafărul eminescian redate pe o lucrare de mari dimensiuni intitulată Familie, prezentă de asemenea în expoziție. „În primul rând pentru că Eminescu este poetul meu preferat, iar în al doilea rând pentru că mi-am dorit să adaug un indiciu din care să se înțeleagă din ce țară provin” – a spus artistul, întrebat fiind despre motivul inserării versurilor în tablou.
Homo sum, humani nihil a me alienum puto
Majoritatea lucrărilor (realizate pe carton, cu creion moale și, uneori, intervenții de culoare, acrilice, cretă pastel, guașă) au dimensiuni impresionante și conțin diferite indicii care dezvăluie intenția creatorului, fără a împiedica însă propria versiune de decriptare din partea privitorului. Măiestria desăvârșită a artistului este ceea ce remarcă vizitatorul imediat ce intră în sălile de expunere, portretele dureros de fidel redate ale personajelor care, trebuie precizat, fac parte din păturile cele mai dramatic afectate ale existenței umane (azilanți ai unor cămine de bătrâni, abonați ai cantinelor sociale, personaje cu un trecut tumultos), impresionează, șochează, acaparează întreaga atenție. „În general portretizez oameni pe care doresc să-i prezint nu numai exterior ci și cu felul lor de a fi, cu tot ce se află în interiorul lor, sentimental, mintal, cu toate fațetele lor personale. […] La urmă mi-a fost clar că nimeni nu poate să nu creadă că ar putea ajunge într-o situație asemănătoare.” – obișnuiește să spună artistul despre lucrările sale.
Expoziția organizată de Revista Tribuna la Cluj, al cărei titlu Homo sum este desprins din cunoscutul dicton latin și folosit cu aceeași conotație (Homo sum, humani nihil a me alienum puto), urmează unor expoziții de succes din Germania (Würzburg, Nürnberg, Erlangen, etc.) și deschide seria altor expoziții în România, unde artistul deja a fost invitat. Prezentarea evenimentului și a artistului, cu ocazia vernisajului din 16 decembrie, desfășurat, din păcate, în condițiile impuse de pandemie, a fost făcută de către Mircea Arman, directorul Revistei Tribuna. Cu această ocazie au mai luat cuvântul Vákár István, vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj, Lucian Nastasă-Kovacs, directorul Muzeului de artă clujean și, desigur, Bruno Maria Bradt. Expoziția rămâne deschisă până pe 14 ianuarie 2021.
Citește Cronica Zilei cu încredere
Foto credit-stiripesurse.ro