PSD îi face viața grea lui Cîțu. Aduce mii de amendamente la buget

PSD îi face viața grea lui Cîțu. Va aduce mii de amendamente la buget. Prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că PSD  va cere în Parlament creșterea alocațiilor pentru copii, a salariilor bugetarilor și a pensiilor.

„Eu sper ca amendamentele şi viziunea pe care noi am prezentat-o să treacă dincolo de orgoliile politice de moment. Ştiu că e foarte greu, nu sunt un naiv în politică, nu cred că există vreun sau vreuna curajoasă prin coaliţia asta de guvernare, doar că datoria noastră este să prezentăm românilor alternativa la ceea ce face Cîţu şi guvernul acesta pe coaliţie. Hai să trecem peste orgoliile politice şi să găsim cele mai bune soluţii pentru români. Nu spunem că e perfect ceea ce propunem noi. Tot timpul e loc de mai bine, dar e cu totul altă abordare faţă de ceea ce propune guvernul sau ceea ce propun diverşi lideri locali. Sper ca toate amendamentele noastre să nu fie tratate e repede înainte, să nu fie tratate superficial, să stăm să discutăm pe fiecare dintre ele cu argumente pro şi contra şi sper ca măcar o parte dintre ele să fie votate şi de parlamentari din actuala coaliţie de guvernare pentru că sunt amendamente de bun simţ, sunt amendamente care dau o altă viziune de dezvoltare a României faţă de ceea ce ne propune această coaliţie”, a mai spus Sorin Grindeanu într-o conferință de presă.

Guvernul Cîțu a adoptat vineri proiectul legii bugetului și legii asigurărilor sociale și a decis plafonarea veniturilor bugetarilor. Bugetul urmează ca de luni să intre în circuitul parlamentar pentru a fi adoptat.

Citește Cronica Zilei cu încredere

Foto- captură video conferință de presă PSD