Raețchi(PNL): Multă mediocritate în garda pretoriană a lui Orban, unul din motivele pentru care e atât de singur

Ovidiu Raețchi, președinte al Comisiei de Apărare a PNL, susține că  unu dintre motivele pentru care Orban nu mai este sprijinit acum stă și în faptul că acesta s-a înconjurat de  multă mediocritate. “Când am scris că ar fi mai bine ca Ludovic Orban să se retragă din cursa pentru președinția PNL, nu am transmis nici semnale din partea sistemului (asa cum a interpretat Bogdan Tiberiu Iacob) și nici nu am fost tendențios (așa cum au interpretat suporterii lui Ludovic). Nu: chiar aș fi vrut ca un om care a făcut multe lucruri bune pentru PNL (și împotriva PSD) să nu treacă prin momente umilitoare precum cel de la Cluj. Și să nu își compromită perspectiva revenirii (pe termen mediu) printr-o înfrângere categorică acum (da, da, va fi o înfrângere categorică). Adevarul trist e că tocmai „team Orban” – drapelul sub care candidează Ludovic – nu există. Și asta a fost marea lui eroare. Dincolo de câțiva oameni din online și de doi trei-rătăciți în imediata apropiere, e enorm de multă mediocritate în garda pretoriană a lui Ludovic Orban. Și acesta e unul din motivele pentru care azi e atât de singur. Orban, da, există, e un politician redutabil. Team Orban – nu”, scrie Ovidiu Raețchi pe Facebook.

“Dincolo, în team Cîțu, s-au adunat totuși mulți oameni cu personalitate. Nu-mi plac unii dintre ei, ideologic mi se par inadecvați, dar sunt oameni care știu politică. Și Ludovic ar trebui să se întrebe cum a reușit să adune atâta ostilitate împotriva sa, din atâtea direcții diferite. Și dacă e normal ca un mandat bun de președinte să se sfârșească în cvasi-izolare”,  mai spune Raețchi.

 

Citește știrea și în context: (FOTO) ORBAN, RĂMAS SINGUR PE UN RÂND DE SCAUNE. CÎȚU, SEMNAL PUTERNIC ÎN PNL