Regula deficitului bugetar de 3%, sub semnul întrebării la nivelul UE
Paolo Gentiloni, noul comisar european al economiei, susține că Uniunea Europeană trebuie să ia în considerare relaxarea regulilor sale bugetare stricte pentru a face faţă riscurilor climatice şi unei creşteri slabe, fiind astfel în acord cu o preocupare exprimată recent de preşedintele francez Emmanuel Macron, potrivit AFP, citat de site-ul Agerpres.
Aceste reguli, care urmăresc să consolideze disciplina bugetară între statele membre ale UE, au fost adoptate în urma crizei financiare şi trebuie aduse la zi, a declarat comisarul european în ediţia care va apărea luni a cotidianului german Sueddeutsche Zeitung. Pactul de stabilitate şi creştere al UE limitează deficitul bugetar la 3% din Produsul Intern Brut (PIB) şi datoria la 60% din PIB pentru statele membre. Unele ţări au reuşit să respecte aceste limite datorită stării bune a economiei sau prin politici de austeritate, în timp ce altele rămân în urmă, având o datorie masivă.
Foto credit Facebook Paolo Gentiloni
Citește cu încredere cronicazilei.ro