România se împrumută mai mult ca Arabia Saudită, Turcia și Polonia
România este dependentă de piețele externe, pentru că se împrumută foarte mulți bani, un semnal de alarmă tras de de Nicolaie Alexandru-Chidesciuc, managing director la JP Morgan. Ne împrumutăm mai mult decât Arabia Saudită, Turcia și Polonia.
„Am să vă dau niște cifre, deși n-aș fi vrut s-o fac. Vorbind despre dependența de piața externă, România s-a împrumutat în 2024 circa 19 miliarde de euro. Este practic cel mai mare împrumut din toate țările emergente – nu a mai împrumutat nimeni așa o sumă. În 2025, România a împrumutat 18 miliarde de euro, cu mult peste Polonia sau Turcia. În 2024, ne-am împrumutat mai mult decât Arabia Saudită, care se împrumută cu sume foarte mari”, a explicat Chidesciuc. El este de părere că România are clar o problemă cu deficitul fiscal, care a antrenat și deficitul de cont curent. „Prin urmare, trebuie rezolvată această problemă fiscală. Guvernul se mișcă în această direcție, dar e nevoie de mai mult”, consideră bancherul de la JP Morgan, scrie Hotnews.
Reprezentantul JP Morgan a făcut aceste declarații la ediția din 2026 a CFA Forecast Dinner, eveniment care marchează 20 de ani de la lansarea în România și 25 de ani de activitate a Asociației CFA România, organizaţia profesioniştilor în investiţii din România, având ca temă „Direcția strategică a României pentru următorii 10 ani”.
Citește Cronica Zilei cu încredere
Credit foto- pexels.com



