Rusia nu închide, pe timp de iarnă, conducta cu gaze

Rusia şi Ucraina au anunţat că au semnat după negociri delicate un contract privind tranzitul de gaze ruseşti pentru Europa prin Ucraina îndepărtând temerile unei noi crize în plină iarnă, informează Agerpres.

Noul contract prevede că Gazprom va face să tranziteze prin Ucraina cel puţin 65 de miliarde de metri cubi anul viitor, apoi cel puţin 40 de miliarde pe an între 2021 şi 2024, a precizat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

La rândul lui, cancelarul german, Angela Merkel, a salutat acordul. „Continuarea tranzitului de gaze prin Ucraina începând de la 1 ianuarie 2020 este un bun şi important semnal pentru garantarea securităţii aprovizionării cu gaze a Europei”, a declarat, printre altele, Angela Merkel.

În ultimii ani, între Ucraina și Rusia au existat dispute politice și economice ceea ce a îngreunat, mai ales în timpul ierii, tranzitul cu gaze către țările din Vestul Europei.

Credit foto- Facebook, Volodimir Zelenski

Citește cronicazilei.ro cu încredere