Alegerile locale din Republica Moldova, cu accent pe cele de la Chișinău, au fost primul test electoral după venirea la guvernare a unei coaliţii formate din socialiştii proruşi ai preşedintelui Igor Dodon şi Blocul ACUM (format din Partidul Acțiune și Solidaritate și Platforma Demnitate și Adevăr), declarat proeuropean. Cele două forțe politice adversare s-au unit la nivel guvernamental cu scopul comun al „dezoligarhizării” Republicii Moldova, după înlăturarea de la putere a controversatului lider al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc.
Socialistul Ion Ceban va fi noul primar al Chișinăului
Ion Ceban, candidatul Partidului Socialist din Republica Moldova (PSRM), va fi noul primar al Chișinăului, potrivit rezultatelor preliminare ale scrutinului de duminică, citate de Jurnal.md. Socialistul Ion Ceban a câștigat detașat în fața lui Andrei Năstase, candidatul blocului ACUM, cu o diferență de 5 la sută din voturi. Andrei Năstase a beneficiat de susținerea a 47 la sută din electorat, iar Ceban a obținut 52,39 la sută din voturi.
Ion Ceban câștigase și primul tur al alegerilor pentru Primăria Chișinăului, desfășurat în urmă cu două săptămâni. El a obținut atunci 40,16% din voturi, iar candidatul Blocului ACUM, Andrei Năstase, 31,09%. Andrei Năstase fusese ales în iunie 2018 în funcția de primar al Chișinăului, avându-l contracandidat tot pe Ion Ceban, dar scrutinul a fost anulat atunci de instanță, pe motiv că s-ar fi făcut propagandă electorală în ziua scrutinului.