Spectacolul TRACES, inspirat de natura din România, vine la TNB
Spectacolul TRACES, inspirat de natura din România și prezentat în premieră mondială în cadrul Festivalului Internaţional de Artă EUROPALIA în decembrie, va avea o reprezentaţie unică joi, 9 ianuarie, la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, deschizând astfel turneul internaţional al companiei Ultima Vez / Wim Vandekeybus.
Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Teatrul Naţional “I.L. Caragiale” Bucureşti şi Europalia Arts Festival Bruxelles, potrivit site-ului ICR.
„Institutul Cultural Român este onorat să prezinte şi la Bucureşti spectacolul de dans contemporan TRACES. Este unul dintre proiectele cu mare impact în EUROPALIA ROMÂNIA, dar şi pentru public. Un spectacol exploziv, de muzică şi dans, TRACES este o colaborare reuşită România – Belgia, aşa că ne bucurăm să putem prezenta la Bucureşti acest spectacol intens, plin de energie”, a declarat Mirel Taloş, preşedinte interimar al ICR.
„Toate reprezentaţiile spectacolului TRACES au fost sold-out în Belgia. Producţia este unică pentru că vorbeşte despre relaţia dintre om şi natură şi despre faptul că în România există ultimele păduri virgine din Europa”, a declarat Andreea Căpitănescu, curator al proiectului. „Muzica are un rol important , fiind inspirată de cea autentică românească, reorchestrată, iar coregrafia este co-creată de dansatori, reprezentând o reîntoarcere a coregrafului Wim Vandekeybus la ceea ce l-a consacrat”, a adăugat ea.
Conceptul lui Wim Vandekeybus abordează o revenire la corp, la reacţia instinctivă, la energia imediată care a dictat ritmul primelor sale spectacole. Viziunea ține cont și de realitatea contemporană, complexă, haotică şi contingentă a corpurilor, TRACES simbolizând explorarea urmelor naturii pe care corpul le-a uitat.
„Concertul dansat” al lui Wim Vandekeybus este pus în scenă cu zece dansatori, conduşi de o coloană sonoră originală, realizată de Trixie Whitley, Marc Ribot, Shahzad Ismaily, Ben Perowsky şi Daniel Minsteris.
EUROPALIA
Festivalul Internaţional de Artă EUROPALIA este considerat manifestarea culturală de cea mai mare amploare din Belgia, fiind organizat sub patronajul Familiei Regale a Belgiei, o dată la doi ani, în Belgia și în țări învecinate – Franța, Olanda, Luxemburg și Germania sau Marea Britanie.
Institutul Cultural Român este coordonatorul participării României la cea de-a 27 a ediţie a Festivalului EUROPALIA, proiect de anvergură desfășurat în perioada octombrie 2019 – februarie 2020 şi implementat în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii şi Identității Naționale și Secretariatul General al Guvernului, alături de Asociația EUROPALIA International, organizatorul tradițional al manifestării. Cea de-a 27-a ediție a Festivalului EUROPALIA este dedicată României.
Citește și alte articole pe Cronica Zilei!