Virgil Popescu: Avansarea proiectului Unităților 3 și 4 de la Cernavodă, un pas spre independența energetică

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, salută  avansarea proiectului Unităților CANDU 3&4 de la Cernavodă. “Un nou pas important! Nuclearelectrica a anunțat avansarea proiectului Unităților CANDU 3&4! În cadrul actualei Etape Pregătitoare, Energonuclear S.A., compania de proiect, a semnat primul contract cu Candu Energy, Membră a grupului SNC-Lavalin și Autoritatea de Proiectare a Unităților 3&4 și OEM Candu (Producatorul Original al Tehnologiei Candu).Mă bucur și salut semnarea primului contract care avansează dezvoltarea Proiectului Unităților CANDU 3&4 de la Cernavodă. Parteneriatul cu SUA și Canada va permite țării noastre să atingă obiectivele de decarbonare pe care și le asumă. Acesta este un pas important și sunt foarte optimist că în viitor vom fi o țară independentă energetic”, a anunțat pe Facebook ministrul Energiei.

În cadrul contractului, CANDU Energy va oferi servicii de inginerie pentru elaborarea și actualizarea unor documentații necesare demarării Proiectului Unităților CANDU 3&4 (printre care actualizarea documentelor de bază de licențiere, actualizarea ghidurilor de securitate nucleară, actualizarea listei modificărilor de proiect cu funcții de securitate nucleară).

Citește Cronica Zilei cu încredere

Credit foto- Facebook Virgil Popescu